Informații mod de plată pentru amenda GDPR la persoane juridice

În cazul constatării unei contravenţii şi aplicării unei  sancţiuni sub forma amenzii de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, amenda prevăzută în procesul – verbal de constatare/sancţionare se achită la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială se află sediul fiscal al operatorului de date.
Codul cont aferent este 20A350102.

Amenda se achită în termen de 15 zile de la înmânarea/comunicarea procesului – verbal.

În acelaşi termen urmează să fie predată o copie certificată de pe chitanţă sau ordin de plată Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau să fie trimisă prin poştă la sediul acesteia din Municipiul Bucureşti, Bd. G-ral Gh. Magheru, nr. 28 – 30, Sector 1.
În caz de neachitare a amenzii la termenul precizat se va proceda la executarea silită, potrivit legii.

Aceste informaţii sunt comunicate şi prin înştiinţarea de plată care este înmânată/comunicată operatorului de date în original, împreună cu copia procesului – verbal de constatare/sancţionare.

Amenzile aplicate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal constituie venit la bugetul de stat.

Pentru a afla contul IBAN adecvat achitării amenzii, urmează să consultaţi site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la secţiunea „Asistenţă contribuabili – persoane juridice”, rubricile „Codurile IBAN”, respectiv „Trezoreria judeţeană ……/Trezoreria operativă…..”, „Denumire – Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate”

Urmareste noutatile GDPR
Acest articol a fost publicat în Legislație GDPR Protectia Datelor Personale, Noutăți și stiri GDPR și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vă rugăm să transmiteți acest formular doar dacă sunteți de acord cu Termenii si conditiile, Politica de utilizare a cookie-uri si Politica de prelucrare a datelor transmise. Ne rezervăm dreptul de a nu a aproba cometariile sau a răspunde solicitărilo primite pe care le considerăm inadecvate sau a căror răspuns a fost deja publicat.





Pentru a evita sancțiuni uriașe financiare și de imagine vă recomandăm să verificați GRATUIT online dacă compania / instituția dvs. trebuie să fie conformă cu prevederile impuse de GDPR (Regulamentul European 679/2016 & Legea 190/2018) și dacă trebuie să externalizați un DPO sau să aveți desemnat intern o persoană pe poziția de DPO Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, specializat ulterior prin urmarea unui Curs DPO Autorizat Certificat.


Dacă întâmpinați greutăți în implementarea GDPR, puteți apela la echipa de specialiști GDPR sau puteți cotracta serviciile profesionale de consultanță GDPR de specialitate.


Pentru a vă sprijini, , echipa de specialiști GDPR vă pune la dipoziție setul de instrumente necesare pentru realizare evaluării de impact DPIA (politica, procedura, formular, raportul privind analiza impactului, soft de realizare evaluare de impact, etc) împreună cu instrucțiuni și sfaturi practice, șabloanele si alte evaluari DPIA completate ca exemplu, pentru a vă ajuta să înțelegeti ce trebuie realizat pentru a desfășura o evaluare de imact conform prevederilor GDPR și prevederilor Deciziei 174/2018 emise de ANSPDCP.



Profita de oferta si comanda acum Kit GDPR COMPLET 2020 format din 12 Kituri GDPR cu peste 200 documente + gratuit alte 145 documente si software gratuit
Kit GDPR Masuri tehnice si organizatorice impuse de legislatia protectiei datelor Regulamentul EU 678/2016 si Legea 190/2018
Consultanta de urgenta SOS GDPR – asistenta de specialtate in domeniul protectiei datelor personale
Kit GDPR DSAR – 31 Politici si Proceduri, Registre, Diagrame, Documente obligatorii pentru conformarea la prevederile GDPR Art.12,15-22
Kit GDPR 67 de Politici si Proceduri obligatorii pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016
Kit GDPR Site web ONLINE recomandat pentru Aplicatii, Site-uri web, Bloguri si Magazine online pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018
Curs DPO certificat GDPR conform cod COR 242231 + Kit pt DPO + Schema Implementare GDPR conform prevederilor Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018 conform cod COR 242231
Kit GDPR Site web ONLINE recomandat pentru Aplicatii, Site-uri web, Bloguri si Magazine online pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018