Telekom sanctionat cu amenda de 3000 euro pentru incalcarea GDPR

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 23.04.2020 o investigație la operatorul Telekom Romania Communications SA și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Operatorul Telekom Romania Communications SA a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14524.2 lei, echivalentul a 3.000 EURO.

Investigația a fost demarată în urma primirii unor plângeri prin care petentul a reclamat utilizarea frauduloasă a datelor sale personale la încheierea unor contracte pe numele său de către Telekom Romania Communications SA.

În cursul desfășurării investigației Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul nu a implementat suficiente măsuri de securitate care să includă verificarea exactității datelor personale colectate telefonic (la distanță) în scopul încheierii contractelor.

Acest fapt a condus la o prelucrare ilegală a datelor petentului prin încheierea unor contracte de abonament pe numele său, folosind datele personale din contractul preexistent, fără verificarea corectitudinii acestora, contrar obligațiilor prevăzute de art. 32 din RGPD. În acest sens, art. 32 prevede, printre altele, la alin. (1) lit. b) și obligația operatorului de a implementa măsuri tehnice şi organizatorice adecvate, incluzând capacitatea de a asigura confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea şi rezistenţa continue ale sistemelor şi serviciilor de prelucrare.

De asemenea, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de colectare și prelucrare ulterioară a datelor personale, prin implementarea unor proceduri eficiente de identificare a persoanelor, care să prevină prelucrarea ilegală a datelor personale și dezvăluirea lor neautorizată, atât de către angajații/colaboratorii Telekom Romania Communications SA, cât și de către persoanele împuternicite și angajații/colaboratorii acestora,  precum și instruirea regulată a acestora și verificarea periodică a respectării instrucțiunilor date, raportat la art. 58 alin. (2) lit. d) din RGPD.

Informatii oferite de Biroul de comunicare al Autoritatii de supraveghere nationale ANSPDCP

Urmareste noutatile GDPR
Acest articol a fost publicat în Amenzi Sancțiuni Măsuri GDPR și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.




Pentru a evita sancțiuni uriașe financiare și de imagine vă recomandăm să verificați GRATUIT online dacă compania / instituția dvs. trebuie să fie conformă cu prevederile impuse de GDPR (Regulamentul European 679/2016 & Legea 190/2018) și dacă trebuie să externalizați un DPO sau să aveți desemnat intern o persoană pe poziția de DPO Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, specializat ulterior prin urmarea unui Curs DPO Autorizat Certificat.


Dacă întâmpinați greutăți în implementarea GDPR, puteți apela la echipa de specialiști GDPR sau puteți cotracta serviciile profesionale de consultanță GDPR de specialitate.


Pentru a vă sprijini, , echipa de specialiști GDPR vă pune la dipoziție setul de instrumente necesare pentru realizare evaluării de impact DPIA (politica, procedura, formular, raportul privind analiza impactului, soft de realizare evaluare de impact, etc) împreună cu instrucțiuni și sfaturi practice, șabloanele si alte evaluari DPIA completate ca exemplu, pentru a vă ajuta să înțelegeti ce trebuie realizat pentru a desfășura o evaluare de imact conform prevederilor GDPR și prevederilor Deciziei 174/2018 emise de ANSPDCP.



Profita de oferta si comanda acum Kit GDPR COMPLET 2020 format din 12 Kituri GDPR cu peste 200 documente + gratuit alte 145 documente si software gratuit
Kit GDPR Masuri tehnice si organizatorice impuse de legislatia protectiei datelor Regulamentul EU 678/2016 si Legea 190/2018
Consultanta de urgenta SOS GDPR – asistenta de specialtate in domeniul protectiei datelor personale
Kit GDPR DSAR – 31 Politici si Proceduri, Registre, Diagrame, Documente obligatorii pentru conformarea la prevederile GDPR Art.12,15-22
Kit GDPR 67 de Politici si Proceduri obligatorii pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016
Kit GDPR Site web ONLINE recomandat pentru Aplicatii, Site-uri web, Bloguri si Magazine online pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018
Curs DPO certificat GDPR conform cod COR 242231 + Kit pt DPO + Schema Implementare GDPR conform prevederilor Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018 conform cod COR 242231
Kit GDPR Site web ONLINE recomandat pentru Aplicatii, Site-uri web, Bloguri si Magazine online pentru conformitatea la Regulamentul EU 679/2016 si Legea 190/2018