Primele dificultăți în procesul de conformare cu dispozițiile GDPR apar din cauza unei probleme de principiu: mulți dintre reprezentanții companiilor pur și simplu nu conștientizează că acestea au calitatea de operatori care desfășoară operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal. Nu de puține ori am întâlnit exprimări dezarmante, precum „noi nu prelucrăm date cu caracter personal, ci doar le colectăm”. De asemenea, anumite dificultăți iau naștere din simplul motiv că noțiunea de „date cu caracter personal” a fost, cel puțin indirect, redefinită.
În al doilea rând, unul dintre cele mai întâlnite mituri despre aplicarea GDPR este generat de percepția eronată conform căreia aceasta este influențată în mod direct de dimensiunea afacerii. Altfel spus, GDPR ar viza în special segmentul „big data”, iar întreprinderile mici și mijlocii nu ar avea de ce să își facă prea multe griji. Subliniem că am auzit de nenumărate ori replici de tipul „oricum, noi nu prelucrăm prea multe date”.
În al treilea rând, mulți dintre operatorii economici consideră că GDPR se preocupă în exclusivitate de problema securității datelor. În aceste condiții, se concluzionează adesea că, „dacă am soluții de securitate și de criptare robuste, activitatea de prelucrare va fi conformă cu dispozițiile GDPR”. Am întâlnit inclusiv manageri care afirmau că utilizează soluții software furnizate de Microsoft, iar această companie respectă deja obligațiile instituite de Regulament, ceea ce înseamnă că respectivii beneficiari nu ar trebui să ia nicio măsură suplimentară.
În al patrulea rând, cele mai multe întreprinderi sunt descurajate de afluența specialiștilor în materia protecției datelor. În plus, în multe situații, colaborarea cu un specialist IT pentru alinierea activității companiei cu cerințele GDPR nu este suficientă, fiind de multe ori necesară și angajarea unui avocat (ori a unei echipe de avocați, în cazul unor companii cu activități complexe în materia prelucrării datelor personale) care să verifice, din perspectivă juridică, îndeplinirea standardelor GDPR. În aceste condiții, nu este de mirare că multe companii încă reflectează asupra oportunității contactării unor specialiști, inclusiv din considerente financiare, deși o amânare a procesului de conformare cu noua reglementare poate să fie destul de riscantă.
În altă ordine de idei, există societăți care împărtășesc falsa impresie că simpla calitate de persoane împuternicite de operator nu presupune asumarea unor obligații și nici implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare. Alte societăți nu doresc să împărtășească informații sensibile de business unor persoane din exteriorul companiei, având în vedere că accesul la bazele de date cu caracter personal nu ar putea fi disociat de accesul la datele controlate. În fine, unele societăți pur și simplu canalizează resursele investiționale în alte direcții, motiv pentru care protecția datelor cu caracter personal ajunge inevitabil să dobândească un rol marginal.
Citește materialul complet pe Hotnews.ro
Vă rugăm să transmiteți acest formular doar dacă sunteți de acord cu Termenii si conditiile, Politica de utilizare a cookie-uri si Politica de prelucrare a datelor transmise. Ne rezervăm dreptul de a nu a aproba cometariile sau a răspunde solicitărilo primite pe care le considerăm inadecvate sau a căror răspuns a fost deja publicat.